Sa poti da o mana de ajutor atunci cand este necesar sa promovezi arta si traditia romanesca prin fotografie, nu este numai o placere de a scoate in evidenta actul artistic, ci si o adevarata onoare.
La prima vedere, a parut simplu pentru mine, dar nu a fost deloc asa. Pot spune ca a fost o adevarata provocare in care am investit destule resurse, echipamente si aproximativ 2 luni de munca. Rezultatul insa, a fost pe masura asteptarilor mele din punct de vedere fotografic. Materialele foto editate pentru catalogul de prezentare al mesterilor si al produselor realizate de acestia au fost apreciate de toti cei care au luat contact cu acestea. Au apreciat inclusiv de cei care au trecut pragul Shopping City – gazda şi partenerul pentru acest eveniment, initiat de Fundaţia Evergreen, si dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1918. Succesul acestei primei editii organizate in perioada 30 noiembrie – 02 decembrie 2018 a fost sustinut si de numerosi sponsori de renume.

In calitate de fotograf oficial al evenimentului a fost nevoie să ma transpun in arta fiecarui mestesugar si sa ma pregatesc, prin studiu, privitor la ceea ce aveam sa fotografiez. Una e sa faci fotografie de produs si alta e sa cunosti traditia acelui produs pentru a scoate in evidenta prin imagini valoarea artistica si dificultatea realizarii acestuia. In fotografia corporate uneori lucrurile par mult mai complicate decat unii si-ar da cu parerea. In unele situatii, din fericire rare, am constatat, ca unii oamenii nu stiu sa aprecieze arta si efortul artistului de a crea ceva frumos. De data aceasta am constatat o preocupare asidua a organizatorilor si gazdei evenimentului pentru a sustine tezaurul spiritual al romanilor: Tradiţia şi obiceiurile populare.

In cruda competitiei din marketing s-a ajuns sa se vanda pe piata din Romania fake-uri ale produselor tradiționale româneşti. Organizatorii tocmai la acest lucru s-au gandit inca de la geneza proiectului. Eliminarea de pe piata a produselor facute la scara industriala si promovarea, poate, a ultimelor sperante de mentinere a continuitatii obiceiurilor si mestesugurilor romanesti vechi de secole.











