Este decembrie. Frigul isi face simtita prezenta, iar umezeala se instaleaza incet, incet, prin oase. Se pare ca, din pacate, ajung din nou la concluzia ca nu conteaza cat de bine imbracat esti daca insisti sa stai mult in aceste vitrege conditii. Din fericire sunt destul de obisnuit cu eternele capricii ale vremii. Bine ca nu au inceput oasele sa imi spuna cam care e treaba cu obisnuinta de a sta in frig cu orele.
Ma uit in jur la tinerii ce freamata nerabdatori cu gandul sa inceapa concertul sustinut de binecunoscuta si deosebit de talentata artista, Irina Rimes, urmata, apoi, de o trupa de baieti din Basarabia, la fel de celebri si populari, The Motans.
Studiez zambitor freamatul lor. E nerabdare, sau tremur de frig? Cred ca sunt senzatii si sentimente amestecate. Sunt convins ca odata cu inceperea show-ului senzatiile vor fi inlocuite de adrenalina indusa de ritmurile vibrante ale melodiilor consacrate si capabile sa dezmorteasca si sa domoleasca frigul si umezeala din jur.
Am trecut la treaba, amintindu-mi ca eram aici in calitate de fotograf de evenimente, nu de admirator al trupelor ce evoluau, sau de senzor de stare a vremii.
Dupa primele setari ale aparaturii si cateva teste de lumina, m-am transpus in starea mea preferata. Eram acolo pe scena, eram in mintea artistilor ce transmiteau emotii, eram in sufletul frematator si liber al tinerilor ce traiau fiecare nota si cantau odata cu artistii de pe scena.
Spre marea mea bucurie, Irina Rimes transmitea emotii si la nivel acustic si la nivel de expresie. Parca nu era nevoie sa auzi melodia sau versurile. Stiai deja din expresiile fetei ei de sentimentele ce difereau de la hit la hit. Ne intalneam privirile si undele nevazute de trairi se contopeau in senzorul aparatului. Au fost momente de emotie sublima pe care nu am putut sa le ratez. Publicul canta fiecare nota. Irina era in extaz, multumita de cat de bine este primita in Ramnicu Valcea, si cred, in toata Romania in general.
Registrul audio s-a schimbat putin de cand urmatorii artisti, The Motans, si-au dezlantuit vocile si chitarile. Adrenalina publicului a urcat la cote maxime. Celebrele hituri, se auzeau unul dupa altul, acompaniati de asemenea de la fel de dezlantuitul public ce uitase de frig si umezeala la fel ca si mine. Diferenta era ca eu nu mai dadeam jos aparatul de la ochi, dorind de asemenea sa surprind cele mai bune cadre, cu cele mai sugestive emotii ale artistilor. Trupa era asemenea celebrilor Queen, ce doreau de la inceput sa se afirme si sa urce in topuri spunandu-si povestea si spunand povesti armonizate pe acorduri si vibratii uimitor alese.
In concluzie, nemaipomenita experienta de a lucra alaturi de acesti tineri si ambitiosi artisti, mi-a dat deosebita satisfactie si placere, pe care cu greu as fi putut sa o traiesc in alt mod. Mai multe fotografii din concert le veti gasi la pagina mea de suflet: https://www.facebook.com/pg/Fotografia-ca-arta-Valcea-151821185524965/photos/?tab=album&album_id=274184089955340
